INFORMARE CU PRIVIRE LA SITUAȚIA LEUCOZEI ENZOOTICE BOVINE ÎN JUDEȚUL IALOMIȚA

 

 

 

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de bovine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, despre  situația referitoare la leucoza enzootică bovină  în județul Ialomița.

Astfel la data de 31.05.2022, pe raza județului Ialomița  evoluează patru focare de boală, în exploatații nonprofesionale, două în localitatea Ciochina și două în localitatea Sudiți. Focarele din localitatea Ciochina evoluează din anul 2021, animalele pozitive fiind eliminate, iar focarele din Sudiți din anul 2022.

În focarele din localitatea Sudiți au fost depistate un număr de 12 bovine pozitive conform buletinului de analiză 12780/19.05.2022 emis de I.D.S.A. București, laboratorul national de referință.

Cu ocazia controlului efectuat în cele două exploatații s-a constatat că proprietarii dețineau un număr mare de bovine identificate necorespunzător ( lipsă două crotalii, lipsă o crotalie, crotalii neconforme scrise cu marker). Totodată s-a constatat că un număr relativ mare de bovine au fost înstrăinate fără documentele sanitare-veterinare prevăzute de legislație. Pentru abaterile constatate cei doi proprietari au fost sancționați contravențional conform H.G. 984/2005 act.  cu amendă în valoare de 3100 lei fiecare. Menționăm că cei doi proprietari au mai fost sancționați contravențional pentru aceleași încălcări ale legislației sanitare veterinare și in luna noiembrie 2021.

Prevenţia bolii se face prin aplicarea strictă a măsurilor profilactice nespecifice: respectarea tehnologiei, asigurarea perioadei de carantină, achiziţionarea de animale identificate pentru asigurarea trasabilității doar din efective indemne, controale serologice periodice, controlul vectorilor hematofagi, etc.

În vederea lichidării focarelor de boală bovinele pozitive precum și produșii acestora se elimină din efectiv prin abatorizare. Este interzis a se da în consum uman laptele provenit de la bovine pozitive la Leucoză Enzootică Bovină.

La trei luni după eliminarea bovinelor pozitive și a produșilor acestora întreg efectivul de bovine, în vârstă de peste 12 luni rămas în exploatație, se testează serologic pe probe de sânge  prelevate la interval de patru luni. În cazul obținerii  a două rezultate negative se ridică restricțiile impuse în exploatație.

Menționăm că leucoza enzootică bovină este încadrată în Anexa 1 a H.G. 1214/2009, iar proprietarii bovinelelor pozitive eliminate din efectiv  primesc despăgubire, în condițiile legii.

 

              

COMPARTIMENTUL COMUNICARE DIN CADRUL DSVSA IALOMIȚA