Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa, în scopul prevenirii unor episoade de îmbolnăvire a populaţiei cu Trichinella spiralis (Trichineloză), reamintește consumatorilor următoarele:
– consumul de carne de porc, fără a fi verificată în sensul infestării cu Trichinella spiralis, reprezintă un risc pentru sănătatea consumatorului;
– la om, parazitul menţionat produce îmbolnăviri grave, ce duc la spitalizare şi la o medicaţie costisitoare;
– consumatorii nu trebuie să îşi procure carnea, indiferent de specie, din surse dubioase, din unităţi neautorizate pentru comercializarea cărnii şi a preparatelor din carne sau din tăieri clandestine;
La nivelul D.S.V.S.A. Ialomița, C.S.V.S.A.O. Slobozia, Urziceni, Fetești, Țăndărei, în perioadele 05.12 – 24.12.2022 și 27.12.2022 – 30.12.2022, va fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, fiind afișat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon la care consumatorul poate sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.
Examenul pentru identificarea Trichinella spp. în carnea de porc se poate efectua la nivelul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale din localitățile Slobozia, Urziceni, Țăndărei și Fetești, contra cost, la prețul de 26,18 lei, cât și la nivelul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare de Asistență din mediul rural.
Medicii veterinari din cadrul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale, precum și medicii veterinari de liberă practică împuterniciți (concesionari) vor elibera proprietarilor care se prezintă cu probe pentru examinarea cărnii de porc domestic destinată consumului propriu, o dovadă scrisă ce cuprinde rezultatul examinării, conform modelului de buletin de examinare pentru decelarea Trichinella spp. anexat prezentului comunicat.
Subliniem faptul că animalele trebuie să fie identificate, iar crotalia animalului sacrificat va fi predată medicului veterinar oficial/concesionar odată cu prezentarea probelor pentru examinarea în vederea decelării Trichinella spp.
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa transmite Sărbători Fericite, cu liniștite și multă sănătate, tuturor consumatorilor din județul Ialomița.
La Mulți Ani!
COMPARTIMENTUL COMUNICARE DIN CADRUL D.S.V.S.A. IALOMIȚA
Anexa 2
DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR…………………………………………………………………………………..
Circumscripția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Oficială (CSVSAO)/LSVSA/Circumscripția Sanitară Veterinară de Asistență (CSVA)………………………………………………………………………………
Nr. registru trichineloscopic…………………./data……………………………………….
BULETIN DE EXAMINARE PENTRU DECELAREA TRICHINELLA spp.PRIN TRICHINELOSCOPIE DIRECTĂ
DATE DESPRE PROBĂ:
Musculatură de porc domestic/mistreț examinată ……………………………………………………………………………………………………………….
Persoana care prezintă proba:
Nume și prenume……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Adresa…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Calitatea persoanei care prezintă proba:proprietar/vânător/consumator
ORIGINEA ANIMALULUI
Nume și prenume crescător/vânător sau denumirea fondului/asociației de vânătoare:………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Adresa……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Nr. matricol al animalului sacrificat/împușcat (crotalie)……………………………………………………………………………………………………….
Data sacrificării/împușcării……………………………………………………………………………………………………………………………………………….
CONFORMITATEA PROBELOR RAPORTATE LA PREVEDERILE N.S.ANSVSA nr. 27995/16.10.2015 (nr. intranet 5963)
Corespunzătoare/Necorespunzătoare…………………………………………………………………………………………………………………………………
- Pentru concludență se vor prezenta spre analiză și examinare cei doi pilieri diafragmatici întregi.
METODA DE EXAMINARE
Trichineloscopie directă: una probă cu……….câmpuri.
REZULTATUL EXAMENULUI TRICHINELOSCOPIC DIRECT:
Proba examinată pe cele………câmpuri este NEGATIVĂ/SUSPICIUNE………………………………………………………………………………..
MĂSURI ȘI RECOMANDĂRI PRIVIND MODUL DE UTILIZARE A CĂRNII ȘI PRODUSELOR DIN CARNE
Consum fără restricții……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Alte măsuri impuse…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
NOTĂ:
Rezultatul examenului se referă strict la cele……………..câmpuri examinate.
Proba nu a fost prelevată de către un medic veterinar.
Se interzice comercializarea pentru consum public a cărnii și produselor din carne provenite de la porcul domestic/mistrețexaminat, acestea utilizându-se doar pentru consum familial.
În cazul probelor pozitive după confirmare în laborator, întreaga cantitate de carne provenită de la porcul infestat se confiscă și se dirijează pentru neutralizare (incinerare) în unități specializate autorizate sanitar veterinar în acest scop.
MEDIC VETERINAR EXAMINATOR PERSOANA CARE PREZINTĂ PROBA
(semnez de luare la cunoștință)
……………………………………………………….. ………………………………………………………………….
(semnătură, ștampilă/parafă) B.I./C.I……………………………………………………….