COMUNICAT DE PRESĂ PRIVIND RISCUL DE RĂSPÂNDIRE
AL PESTEI PORCINE AFRICANE
Pentru monitorizarea circulaţiei porcinelor dar şi a produselor din carne de porc din zonele cu restricţii impuse ca urmare a evoluţiei focarelor de Pestă Porcină Africană, consilierii din cadrul DSVSA Ialomiţa au efectuat mai multe acţiuni de control în trafic cu sprijinul IPJ Ialomiţa.
Verificările efectuate au condus la identificarea a două persoane ce nu respectau restricţiile menite să prevină difuzarea virusului, acestea transportând carne şi subproduse necomestibile rezultate în urma sacrificării porcinelor din exploataţie.
Urmare a celor menţionate anterior au fost aplicate 2 (două) sancţiuni contravenţionale în valoare de 7200 lei şi s-a dispus incinerarea produselor transportate în incineratorul DSVSA Ialomiţa.
Totodată, DSVSA Ialomiţa doreşte să tragă un semnal de alarmă asupra riscului de răspândire a Pestei Porcine Africane prin intermediul cărnii de porc, preparatelor şi a produselor din carne de porc provenite de la animale bolnave sau animale purtătoare de virus fără semne clinice, sacrificate în gospodăriile populaţiei.
ATENŢIE GOSPODARI!!!
Probleme care pot să apară din cauza cărnii provenite de la porcii sacrificaţi pentru consum, în localităţile în care a fost depistată Pesta Porcină Africană:
- Prin preparare termică a cărnii în gospodărie, virusul Pestei Porcine Africane NU SE DISTRUGE;
- Carnea congelată poate transmite boala ANI de zile;
- Sărarea, afumarea şi condimentarea – nu distrug virusul Pestei Porcine Africane;
- Subprodusele şi lăturile rezultate în urma preparării cărnii în gospodărie cresc pericolul transmiterii bolii prin utilizarea lor în hrana porcilor;
- Carnea vândută sau oferită rudelor sau prietenilor TRANSMITE BOALA la porcii din alte localităţi;
- Păstrarea cărnii potenţial infectate face posibilă oricând REAPARIŢIA bolii în gospodărie.
Reamintim tuturor că boala se transmite prin:
- Contactul animalelor sănătoase cu cele bolnave;
- Contactul omului cu animalele bolnave şi apoi cu animalele sănătoase;
- Sânge, ţesuturi, excreţii şi secreţii provenite de la animalele bolnave;
- Furaje, echipamente, vehicule, păsări, rozătoare, insecte, persoane contaminate;
- Hrănirea porcilor cu resturi alimentare contaminate;
Pentru a vă putea proteja porcii, respectaţi următoarele:
- Creşteţi porcii doar în adăposturi îngrădite, pentru a elimina contactul lor cu alţi porci sau mistreţi;
- În adăposturile porcilor purtaţi haine şi încălţăminte destinate acestui scop;
- Preveniţi accesul păsărilor sau al rozătoarelor în adăpost;
- Nu hrăniţi porcii cu resturi alimentare sau cu furaje din zonele afectate;
- Nu cumpăraţi animale din surse neautorizate;
- Evitaţi contactul cu porcii din alte gospodării, chiar dacă par sănătoşi;
- Verificaţi zilnic starea de sănătate a porcilor;
- Anunţaţi medicului veterinar orice suspiciune.
Precizăm că boala nu se transmite la om şi nu îi afectează starea de sănătate, iar crescătorii de porci vor fi despăgubiţi pentru pierderile de animale cauzate de boală.