INFORMARE PRIVIND PREVENIREA APARIȚIE TOXIINFECȚIILOR ALIMENTARE CONSUM CARNE DE PORC
În scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare în perioada imediat următoare, când se înregistrează în mod tradiţional o creştere a consumului de carne de porc, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor informează toţi consumatorii cu privire la următoarele aspecte:
a) carnea trebuie să fie achiziţionată din unităţi supuse controlului sanitar veterinar de tipul carmangerie, măcelărie, supermarket, magazin alimentar;
b) carnea proaspată de porc poate fi expusă în vederea comercializării astfel :
– refrigerată la o temperatură care să nu fie mai mare de 3°C în cazul organelor comestibile şi 7°C pentru alte tipuri de carne;
– congelată la – 18 °C;
c) caracteristicile organoleptice ale cărnii proaspete refrigerate de porc sunt :
– la suprafaţă peliculă uscată de culoare roz-roşie;
– pe secţiune usor umedă;
– carnea refrigerată la atingere cu degetul se percepe senzaţia de rece fără a se lipi;
– are o consistenţă fermă, elastică atât la suprafaţă cât şi în secţiune;
– depresiunile formate la apăsarea cu degetul revin repede şi complet;
– grăsimea are culoarea alb-roz, moale, senzaţie de unsuros la frecare;
– măduva umple în întregime canalul medular, culoarea variază în funcţie de vârsta animalului de la galben-cenuşiu şi are o consistenţă elastică;
d) carnea congelată trebuie să se prezinte astfel :
– bloc compact, acoperit uneori cu un strat subţire de cristale fine;
– la locul de atingere cu cuţitul cald sau cu degetul apare o pată de culoare roşie vie;
– are o consistenţă tare, la lovire cu un obiect tare determină un sunet clar;
– nu prezinta miros.
COMPARTIMENTUL COMUNICARE DIN CADRUL DSVSA IALOMIȚA