INFORMARE MĂSURI PREVENTIVE ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ 2023

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa, în scopul prevenirii unor episoade de îmbolnăvire a populaţiei cu Trichinella spiralis (Trichineloză), aduce la cunoştinţa consumatorilor următoarele:

– consumul de carne de porc, fără a fi verificată în sensul infestării cu Trichinella spiralis, reprezintă un risc pentru sănătatea consumatorului;

– la om, parazitul menţionat produce îmbolnăviri grave, ce duc la spitalizare şi la o medicaţie costisitoare;

– consumatorii nu trebuie să îşi procure carnea, indiferent de specie, din surse dubioase, din unităţi neautorizate pentru comercializarea cărnii şi a preparatelor din carne sau din tăieri clandestine.

 

Totodată dorim să atenţionăm populaţia cu privire la  necesitatea efectuării examenului trichineloscopic pentru carnea obținută de la porcii crescuți și sacrificați în gospodăriile proprii, inclusiv pentru carnea rezultată în urma sacrificărilor ce au avut loc în perioada evoluției focarelor de Pestă Porcină Africană, care a fost păstrată în congelatoare în vederea consumării în perioada sărbătorilor de iarnă.

La nivelul D.S.V.S.A. Ialomița, C.S.V.S.A.O. Slobozia, Urziceni, Fetești, Țăndărei, în perioadele 04.12 – 24.12.2023 și 27.12 – 30.12.2023, va fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, fiind afișat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon la care consumatorul poate sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.

Examenul pentru identificarea Trichinella spp. în carnea de porc se poate efectua la nivelul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale din localitățile Slobozia, Urziceni, Țăndărei și Fetești, contra cost, la prețul de 28,56 lei, cât și la nivelul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare Concesionate din mediul rural.

Medicii veterinari din cadrul Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale, precum și medicii veterinari de liberă practică concesionari, vor elibera proprietarilor care se prezintă cu probe pentru examinarea cărnii de porc domestic destinată consumului propriu, o dovadă scrisă ce cuprinde rezultatul examinării, conform modelului de buletin de examinare pentru decelarea Trichinella spp. anexat prezentului comunicat.

Subliniem faptul că animalele trebuie să fie identificate, iar crotalia animalului sacrificat va fi predată medicului veterinar oficial/concesionar odată cu prezentarea probelor pentru examinarea în vederea decelării Trichinella spp.

 

În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, 04.12 – 24.12.2023, vor fi dispuse măsuri privind intensificarea controalelor sanitare veterinare în vederea verificării modului în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare în toate târgurile, piețe agroalimentare, abatoare, unități de tranșare a cărnii, unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală, precum și în unitățile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unități de alimentație publică, pizzerii, cantine, unități tip cattering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unități de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare, etc).

 

Având în vedere dinamica evoluției pestei porcine africane și în contextul debutului sezonului rece, în care sacrificarea tradițională a suinelor din gospodării cunoaște o creștere semnificativă, D.S.V.S.A. Ialomița informează toți crescătorii de porcine, din exploatațiile nonprofesionale, cu privire la necesitatea respectării următoarelor măsuri:

În cazul în care proprietarul de animale constată:

  • înainte de sacrificare, apariția unor modificări a stării de sănătate a animalului (inapetență, febră, înroșirea pielii ce devine apoi cianotică, arcuirea spatelui, mers greoi, vomă sanguinolentă, diareea abundent sanguinolentă, etc.),
  • după sacrificarea animalului, existența unor modificări ale organelor interne și anume: splina mult mărită de culoare roșie sau neagră, ficat mult mărit, numeroase hemoragii (la nivelul limfonodurilor, seroaselor), acumulări de lichide în cavități, etc.,
  • se va anunța imediat medicul veterinar de liberă practică concesionar.

 

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa transmite Sărbători Fericite, cu liniștite, tuturor consumatorilor din județul Ialomița.

La Mulți Ani!

 

COMPARTIMENTUL COMUNICARE DIN CADRUL D.S.V.S.A. IALOMIȚA

 

 

 

 

DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR…………………………………………………………………………………..

Circumscripția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Oficială (CSVSAO)/LSVSA/Circumscripția Sanitară Veterinară de Asistență (CSVA)………………………………………………………………………………

Nr. registru trichineloscopic…………………./data……………………………………….

 

BULETIN DE EXAMINARE PENTRU DECELAREA TRICHINELLA spp.PRIN TRICHINELOSCOPIE DIRECTĂ

DATE DESPRE PROBĂ:

Data sacrificării/împușcării……………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Musculatură de porc domestic/mistreț examinată ……………………………………………………………………………………………………………….

Persoana care prezintă proba:

Nume și prenume……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Adresa…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Calitatea persoanei care prezintă proba:proprietar/vânător/terță prsoană (de unde provine carnea)…………………………………………….

ORIGINEA ANIMALULUI

Nume și prenume crescător/cod exploatație/vânător sau denumirea fondului/asociației de vânătoare:……………………………………….

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Adresa……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Nr. matricol al animalului sacrificat/împușcat (crotalie)……………………………………………………………………………………………………….

CONFORMITATEA PROBELOR RAPORTATE LA PREVEDERILE N.S.ANSVSA nr. 27995/16.10.2015 (nr. intranet 5963)

Corespunzătoare/Necorespunzătoare…………………………………………………………………………………………………………………………………

  • Pentru concludență se vor prezenta spre analiză și examinare cei doi pilieri diafragmatici întregi.

METODA DE EXAMINARE

Trichineloscopie directă: una probă cu……….câmpuri.

REZULTATUL EXAMENULUI TRICHINELOSCOPIC DIRECT:

Proba examinată pe cele………câmpuri este NEGATIVĂ/SUSPICIUNE………………………………………………………………………………..

MĂSURI ȘI RECOMANDĂRI PRIVIND MODUL DE UTILIZARE A CĂRNII ȘI PRODUSELOR DIN CARNE

Consum fără restricții……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Alte măsuri impuse…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

NOTĂ:

Rezultatul examenului se referă strict la cele……………..câmpuri examinate.

Proba a fost/nu a fost prelevată de către un medic veterinar.

Se interzice comercializarea cărnii și produselor din carne provenite de la porcul domestic/mistreț examinat, acestea utilizându-se doar pentru consum familial.

În cazul probelor pozitive după confirmare în laborator, întreaga cantitate de carne provenită de la porcul infestat se confiscă și se dirijează pentru neutralizare (incinerare) în unități specializate autorizate sanitar veterinar în acest scop.

 

MEDIC VETERINAR EXAMINATOR                                                             PERSOANA CARE PREZINTĂ PROBA

 (semnez de luare la cunoștință)

………………………………………………………..                                                            ………………………………………………………………….   

(semnătură, ștampilă/parafă)                                                                          B.I./C.I……………………………………………………….